vineri, 22 august 2008

femeia...


Si totusi de ce nu suntem apreciate...de ce atunci cand plecam ....doar atunci se recunoaste adevarat valoare a femeii de langa ei....adevaratele calitati....de ce...nu scriu mai mult ci las un poem al lui Adrian Paunezcu sa spuna exact care este locul nostru in lumea aceasta, mi-a atras atentia urmatorul vers..."Suntem veriga firului de ata....In fiecare lant facut din doi..." frumoasa metafora penntru a defini o relatie...un lant facut din doi...sa vedem cati dintre noi vor ajunge sa faca parte dintr-un "lant" si sa fie cu adevarat fericiti.....
Cantec femeiesc
de Adrian Paunescu


Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei langa femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste ele ce-i slujesc pe ei.

Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei incurcand ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbandu-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atatia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.

Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Cand cad, imbatranesc si nu mai pot.

Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele maine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decat curat si uneori copii.

Suntem veriga firului de ata
In fiecare lant facut din doi
E greu cu noi femeile in viata
Dar este imposibil fara noi...